Doctor Yourself

Thursday, September 29, 2016

Coyote Butte South

                 Asta e panorama din fata casutei rangerilor pentru Paria Canyon, Kayenta :


Drumul duce pe langa casuta asta ...




... pana in " parcarea " ...


... din fata casutei rangerilor :


Memorial pentru unul din rangeri :






Peluza era decorata cu un bolovan masiv, ars si el :


Ia un loc pe bolovan si cerceteaza pietrisul din jur, ca e interesant !




In stanga casutei era o cismea cu avertismentul sa folosim apa doar pentru baut, nu si pentru spalat.


Si instructiunile de folosire desenate cu creioane colorate ca sa inteleaga toti copiii !




bolovanul era de fapt o bila din nisip pietrificat si care a adunat ce a gasit in cale.


In cazul asta, a adunat niste fosile de scoici .


Si acum sa cercetam pietrisul : nu, asta nu e zgura, ci piatra rosie bine arsa ! Am intalnit-o peste tot in cele 5 state vizitate de mine, si erau pietre imprastiate peste tot in wilderness, unde nu eram decat noi si coiotii, nici picior de om sau urma de carare.


Alta piatra arsa :


... alta ...


... pitra alba arsa ...


Permisele pentru toti turistii din ziua aia, erau deja pregatite pe masa rangerului, impreuna cu harta. Rangerii ne-au aratat doua drumuri pe harta, care duceau la Coyotte Butte South si ne-au zis ca unul dintre ele este impracticabil, pentru ca e nisipos si acolo ramai. Sa mergem pe celalalt drum.

Si of course, ei nu au nici o obligatie fata de turisti, intram pe propria raspundere, daca ni se intampla ceva e bine sa stim ca nu avem semnal la telefon, have fun ! Oh, da, sa nu incercati sa trisati si sa mergeti in Vermillion Cliffs, ca avem un ranger pe teren care chiar verifica permisele !
Really ?  Da, da !


Zona  din Paria Canyon e declarata in congresul american nu's ce mare chestie, asa ca accesul muritorilor de rand e intarzis.

Se permit doar 20 de persoane pe zi pentru Vermillion Cliffs si alte 20 de persoane pe zi pentru Coyotte Butte South. Aia care vor la The Wave cumpara bilete la loteria organizata de rangeri ( si se inscriu din intreaga lume, in special din Europa ) si daca au noroc la tragerea la sorti ...

Cei pentru Coyotte Butte South trebuie sa pandeasca saitul rangerilor intr-o anumita data si ora din an, in care se deschide inscrierea. Te inscrii pur si simplu, daca ... prinzi un loc liber, pentru ca si aici sunt calare pe computer, in acelasi timp, mii de oameni din intreaga lume si toti vor un loc din alea 20 disponibile zilnic.
    Cand s-a deschis inscrierea, noi voiam 2 zile. Omul meu a completat prima zi, si cand sa bifeze casuta cu ziua urmatoare, a sunat telefonul. Doar a raspuns cat i-a zis ca " te sun mai tarziu" si cand s-a uitat pe monitor nu mai era nici o zi disponibila ... in nici o luna a anului ! In cateva secunde se luasera toate locurile !


Si acum drumul inapoi , spre offroad-ul care duce in Paria Canyon :














Asta e drumul, care incepe bine si se termina prost :


Sunt o gramada de hartoape si vaduri de apa secata . Un neamt avea masina mica si s-a oprit in fata primului vad-hartoapa. I-am zis ca daca are cord, il tragem noi peste hartoape, ca sa poata veni si el, insa nu avea si a renuntat . S-a intors inapoi acasa.


... si pietre ! Nu calcati pietrele !


Si aici era ca peste tot : mormane de moloz presarat cu pietre arse.


Drumul in doua culori :


Fiind dimineata devreme, molozul pare cafeniu, insa cand bate soarele este un rosu aproape grena.


Dupa cum se vede in poza, cerul e senin, iese soarele, totul frumos :


Aici incepus esa se surpe drumul si au pus bolovani in gaura :




O gramada de moloz verde :








Si dintr-o data apare norisorul rau de ploaie !


In mijlocul pustietatii, iesi dintr-un stat si intri in altul :








Aici a trebuit sa ne oprim ...


... ca a inceput pe neasteptate o ploaie torentiala care a tinut fix 3 ore !


Fiind in offroad si in mijlocul pustietatii, fara semnal la telefon si fara ca nimeni sa stie de noi sa poata trimite cavaleria sa ne salveze ( rangerii au zis ca ei pleaca la 4 cand se termina programul si nu ne tin noua socoteala daca am iesit sau nu din pustietate ) ... am zis ca e mai bine sa asteptam sa vedem daca drumul va fi practicabil sau nu dupa ploaie.

De regula, cand ploau in desert, apa intra aproape instantaneu in pamant, pentru ca e foarte uscat si absoarbe imediat. Chiar si la ploaia torentiala daca apuca sa se adune baltute, ele sunt absorbite rapid, in maximum 1 ora .
   Eh, de data asta nu !  Drumurile erau imbibate cu apa. Drumul asta era bun, se putea merge bine in oof road si am plecat mai departe :


Ceva mai incolo a aparut o padurice de pini :


Problema e ca drumul ala bun de dinainte mergea inainte, iar noi trebuia sa cotim stanga pe cararea asta innamolita . Am incercat sa mergem, insa noroiul era foarte adanc pe alocuri si riscam sa ramanem blocati in noroi. Deja masina era rosie pana sub geamuri ( si era truck din ala inalt ) si aveam noroi si pe portiere in interior. Nici pe jos nu puteai merge fara cizme  de cauciuc.
       Am renuntat sa mergem mai departe, pentru ca pur si simplu nu se putea intra de la o bucata incolo de drum. Si eram asa aproape  de destinatie ...

Problema e ca rangerii nu reprogramau din cauz ade vreme proasta. E treaba cu norocul ...
Dupa ce ne-am intors in parcarea de la Vermillion Cliffs ( chiar la intrare in salbaticie ) am numarat masinile turistilor, ca o facusem si cand am intrat : erau toate !
     Din acea parcare se merge pe jos 4-5 ore prin munte, pana ajungi la Vermillion Cliffs si inca atat faci inapoi. I-am vazut pe nemti si francezi 9 ca americanii nu isi misca curu' din Mc'Donalds ) cand au plecat din parcare, toti in tricouri si pantaloni scurti, doar cu apa si mancare la ei, ca era soare si frumos. A plouat torential 3 ore si aia au continuat sa mearga ( daca se opreau ajungeau pe inserate si pana se intorceau era deja noapte ). Nici unul nu s-a intors din drum ( toate masinile din parcare erau goale ).



Asa ca ne-am uitat in jur, unde am putut intra pe jos, ca era pamantul mai tare :








Aici erau doar pietre pe jos, platou de piatra :




Un serpisor statea cuminte si se bucura de umezeala din aer. Era la 1 metru de mine, i-am facut poze, l-am admirat ce frumos era si am plecat. Se uita cuminte la mine si nu s-a miscat, cat am stat langa el si m-am bucurat eu ca l-am vazut.




























Inapoi spre iesire din wilderness . Cand am ajuns in parcarea de la Lone Tree, rangerul venea ( singur ) de pe trailul de la Vermillion Cliffs : chiar fusese pe trail cu turistii, sa vada daca supravietuiesc aia in ploaia torentiala ! Sau poate sa le verifice permisele, mai stii ? !




Asta era nenea angajat sa niveleze drumurile. Omul din  Death Valley care era angajat de guvern sa faca asta, ne povestea ca e nevoie sa stropeasca drumurile cu apa ca sa le poata nivela, iar guvernul face economie la sange la bani si prin urmare ...il cheama doar atunci cand ploua, iar in Death Valley ploua 1-2 ori/ an ...


Procedura de nivelare a drumurilor :



No comments:

Post a Comment

Pentru ca au fost crestinopati ramasi fara argumente in ceea ce sustineau si care au scris pe blog datele mele personale drept razbunare, comentariile vor fi moderate, ca sa prevenim si alte marlanii dinpartea " prietenilor" . Comentariile vor fi moderate. Forever.