Doctor Yourself

Monday, November 24, 2014

Desguardero

                     A doua zi ne pregatim ( da, isi curata arma pe tejgheaua de la coferarie )  ...


                         ... sa plecm spre granita cu Bolivia , pe langa dealurile terasate  :


Din  Puno se poate merge in Desguardero in doua feluri : cu autocarul pentru turisti, care face 4 ore si jumatate pe drum, sau cu colectivos, microbuze pentru populatia locala, care fac 2 ore pe drum, ca peruanii conduc in lege alor. Autocarele pentru turisti sunt fortate prin lege si monitorizate prin GPS, ca nu cumva sa depaseasca viteza legala, pentru ca isi vor pierde licenta.




                            ... Ajungem in Desguardero, unde e granita dintre Peru si Bolivia :


Colectivos ne-a pus pe toti gramada in mijlocul drumului, si de aici avem ceva de mers pe jos, pana la podul peste Lacul Titicaca . Sau poti sa iei un mototaxi.


In fata fiecarei case erau bidoane cu benzina de contrabanda : de vanzare ! La vedere, ca nu se fereste nimeni.




                                                Asta e piata de la intrarea pe pod.


   Peste tot sunt masutele bisnitarilor ( valutistii prospera si in Peru ) si mese unde mannca toti.


                                                           Cam asa arata strada :




                                                       Casa de schimb valutar :


                           Noi ne asezam la coada, sa primim stampila de iesire din Peru :


             Inauntru arata ca birourile alea sinistre de la Evidenta Populatiei din Romania :


Acuma ca am primit stampila, putem trece podul peste Lacul Titicaca, spre Bolivia. N-am vazut nici un granicer la iesire din Peru.


Vreti nuci braziliene ? Bolivia e cel mai mare producator din lume de nuci braziliene. Cu 2 $ am cumparat 1 kg. In Canada, cu 9 % cumpar 250 de grame de nuci rancezite de la atata zacut prin magazine.


                                                            Bine ati venit in Bolivia !


Asta e singurul gardian insarcinat cu vigilenta la bolivieni : n-avea omul nici o treaba, statea la povesti cu nenea ala, nici nu se sinchisea cine intra, cine iese si ce cara cu el.


Intra lume aca pe drumu' tarii, nimeni nu ne deranja cu nimic. Ne tot uitam in jur, ca nu ne intreaba nimeni de sanatate ? Totusi, intram intr-o tara si nu e nimeni sa ne intrebe de sanatate ? 
Si ne intoarcem inapoi la nenea cu vigilenta, sa-l intrebam noi unde trebuie sa ne prezentam, nu vre animeni sa ne intrebe de sanatate ? 


Oh, pai trebuie sa mergeti in partea opusa, la biroul de imigratie, sa primiti o stampila in pasaport !


Si la bolivieni e aceeasi birocratie ca in Romania : plimbare ade la un ghiseu la altul este regula. Ca nu se  poate rezolva totul la un singur ghiseu, nuuuu  !


                                  Intai stai la coada ca sa-ti dea un formular de completat .


Apoi iesi afara in strada si te asezi la coada aia lunga ce se incolaceste de cateva ori in interiorul cladirii :


Stand la coada, m-am uitat si eu la traficul inspre Peru ( noi eram chiar langa linia de granita, la capatul de pod ) :


                                Asta micu' dormea ca bolovanu', n-ave anici o treaba :


Treceau bolivienii carucioare cu marfa peste granita, fara sa-i intrebe nimeni de sanatate. Cu atat mai putin sa-i controleze in bagaje : pai asta e paradisul traficantilor de droguri !






In cladirea politiei arata exact ca in Romania, doar ca nu am vazut picior de politist in zona.


                           Stateau bietii bolivieni si cerseau chiar in cladirea politiei .


                                Reclama ( pe peretele istitutiei ) la " ia-ma Nene ! "


                     Bolivienii ne-au pozat, ne-au pus stampila in pasaport si free to go !


Pe partea boliviana era exact ca pe partea peruana : mese in mijlocul drumului si toata lumea manca.


Noi luam o bicicleta d'aia cu locuri in fata, sa ne duca pana la statia de autobuze care mergeau toate la Tiwanaku .


Aici erau o gramada de autobuze,microbuze, una langa alta si incarcate cu bagaje pana in dinti. Dupa  bunul obicei peruan, nu existau orare de plecare-sosire : fiecare pleca atunci cand se ocupau toate scaunele.  soferul statea cu us adeschisa si dadea din maini ca disperatu' urland cail tinea gura : Tiwanaku -Tiwanaku-Tiwanaku ! 
Ok, am priceput ! Ne urcam in primul microbuz si asteptam sa se ocupe toate scaunele, casa putem pleca. N-a  trebuit sa steptam decat vreo 5 minute, poate nici atat.


Tanti astea cu palariuta se numesc "cholita" si sunt femei aymara imbracate in haine traditionale. Palariuta aia e prea micuta si nu se potriveste pe cap, astfel incat e o adevarata arta sa tii chestia aia pe cap, fara sa cada atunci cand mergi sau te apleci. Unele cholita mai de moda noua, triseaza si o fizeaza pe cap cu ace de par, insa ale ahard core, o poarta natural, fara sa se ajute de nici un fel de truc.




Pe drum, am avut parte de o bariera de politisti, de care am trecut rapid si fara probleme, pentru ca soferul a intins mana pe geam si le-a servit spaga cuvenita. 
Duap alti cativa km, au oprit si ne-au pus pe toti in mijlocul drumului : ia treceti voi strada ( cu tot calabalacul in spate ) , mergeti in sir indian prin piata de mancare si apoi treceti prin fata granicerului sa-i aratati pasapoartele. Dupa ce ati primit inca o stampila in pasaport, treversati strada inapoi si urcati-va in microbuz, ca pana la Tiwanaku nu o sa ne mai opreasca nimeni.


No comments:

Post a Comment

Pentru ca au fost crestinopati ramasi fara argumente in ceea ce sustineau si care au scris pe blog datele mele personale drept razbunare, comentariile vor fi moderate, ca sa prevenim si alte marlanii dinpartea " prietenilor" . Comentariile vor fi moderate. Forever.