Doctor Yourself

Wednesday, October 29, 2014

Anzii Cordillieri

 Din Lima zburam in Anzi, in Cusco. In Peru nimic nu cicula la program, totul e dupa ureche : autobuzele pleaca atunci cand ... se ocupa locurile, iar avioanele intotdeauna au plecat cu intarziere ( 30-40 de minute ) si of course, au ajuns cu intarziere la destinatie. In tara asta, timpul curge altfel si n-ai incotro decat sa functionezi in slow motion ca peruanii.
     Daca trebuie sa schimbi mai multe mjloace de transport, pai n-ai nici o sansa sa prinzi legaturile, ca nimic nu circula la programul stabilit !


Peruanii sunt foarte relaxati la controlul de securitate. Nici macar nu trebuie sa te descalti, cum e la americani.


In aeroport, peste tot se vinde ceai de frunze de coca, remediu pentru raul de altitudine. Peruanii beau ceai de coca, asa cum romanii beau ceai de menta.


Agentiile de turism aveau birouri chiar in aeroporturi : primeai biletul pentru Macchu Picchu la pachet cu frunzele de coca ...


                                                                Astia sunt Anzii Cordillieri :


Cusco e cocotat intr-o vale din Anzi si se intinde pe coastele Anzilor, pana catre varfuri. Asta e altitudinea in centru in Cusco ( in vale ! ) , de pe telefonul mobil : 3.401 metri altitudine.




Cam stiam noi ce ne astepta, ca ma documentasem despre altitudine sikness, insa realitatea a depasit orice asteptari .


Cum pui piciorul in aeroport, soferii de taxi te asteapta cu frunze de coca si iti dau sa rumegi, ca sa nu ti se faca rau de la altitudine.
Cum pui piciorul la receptia hotelurilor ...


                    ... esti invitat sa te servesti cu ceai de coca : free, pentru altitudine sickness.


Ceaiul era gata preparat in termos, insa aveai la dispozitie si frunze de coca suplimentare, in caz ca voiai mai concentrat. Receptionistul ne-a spus ca cei mai afectati sunt coreenii si japonezii, care nici nu vin de capul lor in Anzi, ci in grupuri intotdeauna insotite de un doctor echipat cu toate cele.


Ziceau taximetristii ca au murit ceva turisti prin Cusco din cauza altitudinii si de atunci, hotelurile sunt echipate cu tuburi de oxigen, just in case. Peruanii se amuza cand ii vad pe turisti cum le sar ochii din cap din cauza altitudinii si asta e prima intrebare cu care esti intampinat : cat de rau iti este ?


De altitudine sickness nu scapa nimeni, nu visati Cai Verzi pe pereti ! Doar ca unii sunt mai afectati decat altii. Cand eram in Lima, ne-am intalnit cu un canadian care tocmai se intorsese din Cusco fara sa vada nimic din oras si fara sa isi poata continua itinerarul.
Povestea ca i-a fost atat de rau, ca nu s-a putut misca din pat fara sa lesine si a zacut doua zile in pat, in speranta ca organismul se va adapta , ceea ce nu s-a intamplat, asa ca a facut cale intoarsa in Lima.


Noi am rezistat eroic de la aeroport pana la hotel, ca taximetristul ne tot intreba amuzat, la fiecare doua minute " nimic, nimic ? "
Cum am pus piciorul in camera, cum ne-a luat cu ameteli de se invartea camera cu noi. Fiindca organismul nu mai primeste suficient oxigen cat ar avea nevoie, incearca sa suplineasca fortand inima sa bata mai tare si mai tare ( si asa fac infarct turistii prin Anzi ). Simti ca nu poti respira si gafai de parca ai alergat la maraton, desi tu doar pasesti incet si cu grija, sa nu cumva sa faci cel mai mic efort, ca se agraveaza situatia.


Stateam intinsi in pat si simteam inima nu cum bate, ci cum se zbate !  Pentru prima oara am simtit cum se misca inima in cosul pieptului. In plus, simteai presiunea din aer, ca pe un bolovan pe piept, care nu te lasa sa respiri.
Daca incercai sa te ridici la verticala, simteai ca n-ai suficienta putere nici sa pasesti si ce amai mica miscare cerea un efort foarte mare, asa ca faceam economie la miscari si gesturi. Omul Meu era mai afectat decat mine, zacea in pat si mi-a zis sa ma duc eu pana n holul hotelului ( du-te tu, ca tu poti sa mergi ) sa aduc ceai de coca, poate o sa ne simtim mai bine.


Nu trebuia decat sa cobor doua scari de cate 10 trepte fiecare, da' stateam in capul scarilor si incercam sa-mia dun puterile, insa cand ma uitam spre scari, ma lua amateala si simteam ca lesin.  Nu era o idee prea buna sa risc sa ma dau de-a berbeleacul pe scari, taman in vacanta.
     Cum nu ma puteam tine prea bine pe picioare si chiar daca ma sprijineam de perete, tot nu eram sigura pe mine, am apelat la solutia de urgenta : m-am pus jos si m-am tarat pe cur, sprijinindu-ma in palme, din treapta in treapta, ca boracii aia care nu stiu sa umble.

Jos in hol, un turist statea turtit pe fotoliu si se uita in gol . Curand aveam sa cunosc si starea aia, in care iti e greu sa gandesti si sa articulezi cuvintele.  Ma uit la el si ii zic, prietene, sa stii ca sa cobori scarile e la fel de dificil ca si sa le urci ! Ala, nici o reactie, se uita in gol spre scari, nici nu cred ca si-a dat seama ca vorbeam cu el.


De coborat am coborat cu chiu cu vai, da' cum sa urc scarile cu doua cani cu ceai in mana ? Eu cu ce ma sprijin de pereti ? Noroc ca au venit niste turisti care deja se adaptasera oarecum la altitudine si mi-au carat ei canile cu ceai pana sus !


Cam intr-o ora, Omul Meu devenise functional : adica putea umbla, desi trebuia sa se opreasca la fiecare 3 pasi, sa-si traga sufletul. Asa a functionat tot timpul cat am stat la altitudine ( vreo saptamana ). Plus ca ori de cate ori ne suflam nasul, se spargeau capilarele din cauza presiunii si ne curgea sange din nas : asta era cea mai mica neplacere de la altitude sickness ...


De ce m-a mancat asa de rau sa-mi iau vacanta la altitudine, nu stiu ! Da' ma jur ca nu mai repet experienta ! Prima zi in care am ajuns Cusco n-am putut iesi nici unul din camera de hotel, ca am stat sa bolim.

A doua zi de dimineata, ne-am dus sa vizitam  Saksaywaman - Puka Pukara - Tambomachay si la pranz ne-am intors la hotel ca ne-a fost rau de nu mai puteam sta pe picioare. Am zacut vreo 3 ore, dupa care ne-am simtit in stare sa luam un taxi, ca sa vizitam un muzeu si inapoi la hotel, ca iarasi nu mai puteam sta pe picioare si ne-am plimbat peste tot, cu tubul de oxigen in brate !


Omul Meu incepuse sa devina functional prin camera de hotel, da' mie mi se facea din ce in ce mai rau. Deja incepusem sa nu mai inteleg ce imi spunea barbatu'meu : auzeam un zgomot, distingeam cuvintele, dar creierul nu mai decoda informatia, si asta in limba materna ! Intelegeam eu ceva, din doi in doi si incercam sa ghicesc ce imi spune : surdu' n-aude, da' la potriveste .
      Una imi zicea barbatu' meu, alta faceam eu, ca in scurt timp era pachet de nervi ( si eu la fel ) . Eu incepusem sa ma misc haotic, si ma intreba ce vreau sa fac, insa nu stiam sa-i spun ce voiam sa fac. Ma misam prin casa ca un zombi, fara sa am habar unde vreau sa ma duc si ce vreau sa fac. E limpede ca incepuse sa-mi functioneze creierul din ce in ce mai prost, din lipsa de oxigen.


Si ii zic Omului Meu sa mearga la receptie sa ceara oxigen. Merge si se intoarce cu un tub din ala cum vezi la spital, de 1 metru inaltime, abia l-au urcat doi oameni pe scari.


                                   Respir de 2-3 ori si se termina oxigenul ! Fuck !




      Merge Omul Meu inapoi la receptie si se intoarce cu alt tub, la fel de mare si la fel de gol ! Fuck !


Merge Omul Meu inapoi la receptie si afla ca asta a fost ultimul tub : ca inaintea noastra a fost un american care l-a incarcat cu oxigen, da' a consumat tot, ca nu mai putea de rau ce ii era ! Nu, nu puteti incarca tubul astazi, ca e seara si magazinul care le incarca, e deja inchis : maine !


Pai pana maine ma sufoc, mi se dezintegreaza creierul !
Ah, e grav ! Trebuie sa mergeti la urgenta, ca exista doctor la spital, care se ocupa de altitudine sickness.


Vine Omul Meu si imi zice sa ma duc la spital, ca nu se mai poate : sa ma duc cat inca mai sunt coerenta si se poate intelege cu mine ! 
Pai doctorul ce crezi ca o sa-mi faca ? O sa-mi puna masca de oxigen, ca asta e problema ! Ia mergi tu inapoi la receptie si tipa la ei sa faca rost de un tub de oxigen ! Sa imprumute de la hotelul vecin ! Sa mearga la farmacie sa-mi cumpere un tub de oxigen !


Mergi la receptie si lamureste-i sa faca rost urgent de un tub de oxigen, ca daca nu te duci, ma duc eu si nu vrei asta !


A mers baiatu' si a cazut la intelegere cu ei. Au trimis femeia de serviciu la unul din magazinasele particulare din Cusco, ce vindea si oxigen pentrru turisti ...


                                ... si s-a intors cu doua tuburi : 12 $ fiecare, ca aerul e scump in Cusco .


Cu oxigen am functionat relativ ok : adica puteam sa merg  cativa metri buni pana sa gafai . Oboseala si efortul erau enorme pentru amandoi, durerile de cap erau continue din cauza presiunii, da' ne-am facut damblaua si am vazut Cusco si ne gandeam cu teama ca avem La Paz, Bolivia in itinerar si pe aeroport in El Alto erau 4.300 metri altitudine si daca la 3.000 metri in Cusco mi-a fost asa de rau ...
       Peruanii ne-au linistit oarecum, explicandu-ne ca pana voi ajunge in La Paz organismul se va mai obisnui cu altitudinea si voi fi cat de cat functionala ( cu provizii de oxigen, of course ! ).

Norocul meu a fost ca a doua zi coboram la Macchu Picchu, care avea doar 2.400 metri altitudine in varful muntelui : era mult mai respirabil si organismul a avut o zi la dispozitie sa se mai acomodeze ( oarecum, ca in La Paz am stat cu tubul de oxigen in nas aproape non-stop ).

Cat timp am stat la altitudine mare, noptile au fost un cosmar : ne trezeam la fiecare 2-3 ore pentru ca ni se infunda nasul si urechiledin cauza altitudinii si nu mai puteam sa respiram. stateam o bucata de vreme in sezut pana ne reveneam, dupa care mai dormeam cateva ore si tot asa. Oboseala era crunta si continua, zi-noapte.
Atat de mare era oboseala, durerile de cap si  efortul de a putea pasi, incat amandoi, cata vreme am stat la altitudine, am trait cu cafea - Cola si - Acetaminofen, ca nu se putea altfel. Eu nu beau nici cafea ( ca are gust rau, de fasole arsa ) si nici Cola ca e coctail de chimicale, da' n-am avut incotro cat am stat la altitudine : pur si simplu nu ma puteam ridica din pat fara ele, plus oxigen ca sa nu fac infrct.


                                                                      Welcome to Cusco !


2 comments:

Pentru ca au fost crestinopati ramasi fara argumente in ceea ce sustineau si care au scris pe blog datele mele personale drept razbunare, comentariile vor fi moderate, ca sa prevenim si alte marlanii dinpartea " prietenilor" . Comentariile vor fi moderate. Forever.