Doctor Yourself

Monday, November 11, 2013

Campanie de cersit



Pe aici prin Rai, toata lumea e bolnava : exceptie fac imigrantii proaspat sositi ( ca astia vin relativ sanatosi, conditie necesara la dosarul de emigrare ), insa dupa cativa ani ( 7, conform cu datele oficiale publicate in presa ), li se duce dracu' sanatatea si lor. Ca n-are cum altfel, doar sunt nevoiti sa se hraneasca cu mancarea lipsita de nutritni, dau plina de chimicale din Rai.

Abram  Hoffer scrie in cartile sale, ca 1 din 2 canadieni sufera de o boala cronica : omul a murit in 2009 si e cea mai de incredere sursa in doemniul medical din Rai.
Iar daca balta are peste, legea junglei spune ca apar si pradatorii : miriade de organizatii " non-profit", care ceresesc bani de la prostime, sub pretext ca ei sponsorizeaza gasirea curei pentru tot felul de boli, cancerul si bolile autoimune in special.

La un moment dat, am fost in contact cu una din asociatiile foarte mari si puternice din Rai, si care strange fonduri grase pentru gasirea unei " cure" pentru o boala autoimuna foarte comuna printre canadieni. Tot ce primeau canadienii cu boala respectiva, care erau inscrisi in organizatia aia, erau niste pliante lunare, complet inutile, dar care le repetau aceeasi informatie inutila pe care le-au spus-o si doctorii ( ia-ti pastilele si accepta-ti soarta ).
    
Si ii spun sefei care conducea filiala, la o discutie amicaa, intre doua barfe, cucoana, boala voastra nu are cauze genetice, asa cum clameaza doctorii, ci dereglarea genetica este efectul bolii. Iar cauza bolii este o banala infectie bacteriana la nivel intracelular ( analizele  arata clar raspunsul imun la o infectie, dar complet ignorat de doctori, care nu ordona teste ca sa identifice cu ce anume este infectat  ) : numai cine n-a vrut n-a aflat asta ( adica dogma medicala ), ca in rest, exista dovezi irefutabile, disponibile pe net, inclusiv pe PubMed. Adica, in loc sa-i tineti o viata intreaga pe pacienti pe imunosupresoare si paikilelere, iar boala sa avanseze, puteti sa-i vindecati cu simple doze de Mynocilin sau alte substante cunoscute cu actiune antibacteriana asupra unor specii specifice de bacterii ( ca se stie exact care sunt vinovatii, dupa numele din textbooks ). Adica dogma medicala latra la copacul gresit ...
    
In loc sa o intereseze informatia si sa-mi ceara dovezi, canadianca mi-a spus senina ca eu nu-s doctor, deci nu se pune ce vorbesc eu. Pai si ce are sula cu prefectura ? Ca nu discutia nu era despre mine, ci despre cauzele bolii respective. Iar dovezi exista garla, studii, teste, exista chiar si doctori care si-au dedicat cariera ca sa dovedeasca ca infectia bacteriana e cauza, si au putut cauza si apoi vindeca in lab boala in cobai, folosind bacteriile respective. Apoi au vindecat oameni, pana li s-a pus pumnul in gura, of course ; in continuare exista oameni care s-au  vindecat pe cont propriu, folosind metodele ramase de la doctorii respectivi. Vrei sa-ti fac cunostinta cu ei ?
 Si n-a fost doar un doctor, ci mai multi : fiecare cu propria metoda de vindecare a infectiei, insa toti au dovedit ca infectia este cauza.
Aici s-a incheiat discutia : problema este ca eu n-am diploma de doctor. Cam astea sunt minunatele organizatii care ne cer bani pentru gasire unei cure ..

Astia de la Sick Kids sunt peste tot, au afise in mall-uri, supermarketuri, reclame la radio si tv, absolut peste tot. Nu scapi de ei ca de raia capreasca. .
Prin ziare suntem indemnati sa fim eroi si sa participam la marsul pentru vindecarea plozilor. Organizeza astia un mars, la care trebuie sa platesti o caruta de bani ca sa poti participa : profitul merge catre organizatia organizatoare. Bun, dar ce rost are sa marsaluiesc degeaba ? Nu pot plati direct banii si sa ma lase in pace ?  Chestia asta nu face sens decat in mintea canadienilor.


La iesirea din supermarket, Sick Kids ne cerseste bani din nou :de data asta nu pentru mars, ci pentru dracu' stie ce licitatie.


    La intrarea in magazin de haine, afisul altei organizatii care cerseste bani pentru plozii handicapati :


Daca mergi cu metroul, gasesti alte afise care cer bani pentru plozii anemici. Da' ploziia stia n-au parinti ?  Pai cine i-a fatat, sa-si asume responsabilitatea cresterii si tratarii lor  !


Eu nu inteleg de ce toti imi cer mie bani, pentru tot felul de iresponsabili care au cacat plozi pe care nu isi permit sa-i trateze !
 Daca eu am probleme si nevoi, nu ma ajuta nimeni cu nimic. Dar cand e sa-mi ceara, toti se nghesuie sa le dau bani sau sa prestez munca pe gratis pentru tot soiul de organizatii care nu catadixesc sa angajeze personal ( las' ca fraierii presteaza pe gratis, iar noi ramanem cu banii ! )


Suntem agresati cu afise care ne cer bani ( cum iesi din casa, cum esti inconjurat la fiecare pas de afise cersetoare. Plus reclame la radio, plus cersetori pe strada pusi de asociatiile astea, sa te agate si sa-ti cear bani ).
Dar propaganda ne dreseaza despre cum trebuie sa ne comportam si ce parere sa avem despre cerseala : luati exemplul Mamei Tereza de Canada ! Acum aveti un model ... imitati-l, ca d'aia sunteti o hoarda de maimute proaste, ca sa imitati ce va aratam noi, in loc sa ganditi !

Helen Lu, a continuat sa munceasca pe gratis pentru diferite asociatii de cerseala, chiar si dupa ce a fost diagnosticata de cancer. Biata de ea, isi inchipuia ca munceste pe gratis in beneficul amaratilor, insa in realitate, muncea in beneficiul organizatiilor care refuzau sa angajeze personal : vindea tichete pentru organizatii caritabile si cersea din usa in usa bani pentru aceleasi organizatii ( pardon, pentru victimele tsunami si cutremurelor ! )


In ultimele 6 saptamani, femeia a stat la Princess Margaret Hospital si a vorbit cu oricine, de la doctori la asistente medicale, ajutoare si femei de serviciu, vizitatori, despre strangerea de fonduri pentru Yee Hong Centre for Geriatric Care, ca sa se asigure ca imigrantii batrani au acces la servicii culturale potrivite.


Femeia a fost cunoscuta drept Mama Lu, " mama caritatii" si a murit in casa ei din Torontesti , dupa ce s-a chinuit 9 luni cu cancerul. A avut 82 de ani.


In ciuda faptului ca avea un job full-time ca si ofiter de relatii cu publicul, Mama Tereza de Canada , a ajutat la organizarea United Way's primul mars anual in 1983 si a ajutat la infiintarea filialei chineze a Heart and Stroke Foundation si a cautat maduva de oase pentru Emma Yang.


In 2004, Order of Ontario a fost unul dintre fondatorii Yee Hong Centre for Geriatric Care in 1987 si a lucrat cu Mama Tereza de Canada ca sa cerseasca bani pentru victimele dezastrelor naturale, de la cutremurul din Haiti la tzunami in South Asia si inundatiile din China.


Chiar si atunci cand a fost bolnava, ea nu s-a oprit din a munci pe gratis pentru asociatiile de cerseala. Dupa operatia pe care a suferit-o in octombrie si chimoterapie si alte medicamente experimentale,  femeia a continuat sa munceasca pe gratis pentru altii.
     Ea murea in spital, dar vorbea cu oamenii sa o ajute pe Yee Hong.


Femeia a primit medalia Order of Ontario, de la Lt-Gov. James Bartleman in 2004.
Ce intelege Tzipila de aici ?  Ca muncesti o viata intreaga pe gratis pentru tot soiul de organizatii ce n-au chef sa-si angajeze personal ( exploatare e numele corect ), iar la final primesti .... aplauze si o medalie !    WTF ? !   Da' poate unii oameni chiar au nevoie de plauze si recunoastere publica, mai stii ? !


Cu cat e mai mare circul facut pentru cerseala de bani, cu atat e mai mare publicitatea : ca prostimea iubeste circul, deci o sa se adune gramada. Iar publicitatea face bine la business, in special daca e pozitiva.
Asa s-au bagat in facere firmele si corporatiile, iar presa le-a tinut isonul, batand moneda si dresand populatia ca musai firmele care se respecta , trebuie sa dea ceva inapoi comunitatii, sa aiba grija de comunitate and shit. Asa ca se face foarte mare tam-tam, cand corporatiile doneaza niste banuti pentru alte organizatii ( e discutabil ce procent chiar ajunge la nevoiasi ). Acelasi tam-tam se face si cu firmele care recicleaza si care protejeaza mediul : cumparati produsele lor de proasta calitate si scumpe, doar pentru ca personalul firmelor isi recicleaza paharul de cafea si salveaza planeta !

In fiecare an, banca CIBC organizeaza mare circ : sa alergam mai repede decat canecrul, si platim o gramada de bani pentru asta !  Plus ca in fiecare banca de-a lor, au amenajat cate o masuta pe car evand jucarii rox la suprapret : strangere de fonduri, ca sa descopere cum sa vindece cancerul. In fiecare an strang milioane de dolari si tot n-au reusit sa gaseasca vindecarea : probabil ca n-au fost suficienti bani  si mai trebuie sa donam altii ...


                       Circul cu alergatul de teama cancerului, beneficiaza de mare publicitate in ziare :


Banca asta nu e singura care organizeaza circ de soiul asta, ci si altii : maratonul Terry Fox se tine in fiecare an si tot pentru cercetarea cancerului.


Va imaginati ca nu exista naivi buni de plata, dispusi sa plateasca 100 $ ca sa alerge bezmetici prin Toronto ?  Pai mergi in parc si alearga, ca e gratis !
Ei bine, se inscriu o gramada de naivi !  Cunosc si eu un cuplu de doi romanasi dusi cu pluta prin Rai, care au platit fiecare cate 100 $ ca sa alerge in nu's ce maraton sau triatlon, pentru gasirea unei cure de cancer. Eu nu le-am zis nimic, ca nu-mi sta in fire sa-mi bag nasul, decat acolo unde sclipeste inteligenta, in rest ... who care ?
     Da' mai bine mi-ar fi dat mie banii aia, sa-mi cumpar carti de medicina orthomoleculara, ca ar fi fost mai bine investiti.


N-ai chef sa platesti o caruta de bani ca sa alergi de bezmetic prin Torontesti ?  De platit, tot platesti, intr-un fel sau altul : de musai, ca de voie buna ...
Daca esti mancator de rabbit food, vei plati un procent din costul mancarii, ce se va duce catre organizatiile de caritate. Pentru ca, bineanteles, procentul respectiv va fi adaugat la pretul final al produsului, iar pe buzunarul tau, firma de mancare isi face mare reclama, cum doneaza ea bani pentru cercetarea cancerului.
 Adica ei doneaza banii altuia ( ai cumparatorului ) ... Insa pe cumparator, nu-l intreaba nimeni daca e de acord sa plateasca o suma in plus, cand cumpara produsul ... Nu, ca n-ai de unde sa cumperi acelasi produs de la alta firma : asta e singura firma care vinde rosiile astea, iar astea sunt singurele rosii comestibile din Rai ( restul sunt din plastic ). Pe aici e la moda monopolul, la aproape toate produsele, alimentare sau nu.


Cumperi guma de mesetcat ? Toate brandurile de guma din Rai, au gust de dezinfectant din ala cu care se spala podelele in spitale. Sau dezinfectant de care foloseste dentistul, de pute 3 case imprejurul cabinetului . Sunt bsolut oribile la gust si toate contin aspartam : otrava pe banii tai.
    Si astia sunt generosi si doneza bani catre cercetarea anticancer, pe acelasi sistem : clientul plateste, noi beneficiem de imagina de binefacatori, ne f..te grija de bunastarea comunitatii and shit ... Canadienii chiar cred, ca astia iau de bun orice li se spune, mai ales daca e spus de o autoritate oarecare.


No comments:

Post a Comment

Pentru ca au fost crestinopati ramasi fara argumente in ceea ce sustineau si care au scris pe blog datele mele personale drept razbunare, comentariile vor fi moderate, ca sa prevenim si alte marlanii dinpartea " prietenilor" . Comentariile vor fi moderate. Forever.