Doctor Yourself

Tuesday, April 9, 2013

Absolvent in Canada

Proaspetii absolventi de universitati din Rai, au  o viata de cosmar : nu sunt joburi. Si pe langa asta, nimeni nu-i angajeaza, pentru ca n-au experienta in munca. Blamati sunt tot tinerii, a nu stiu " sa se vanda" si alte abureli de soiul asta. In realitate, economia n-are nevoie de ei.


Mai grav, guvernul a inasprit regulile dupa care se poate primi ajutor social, iar sute de canadieni au iesit in strada sa protesteze, in Quebec si Atlantic Canada . Bineinteles, cainii latra, caii trec ... regulile au ramas neschimbate.


Cei care ies la pensie, sunt intr-o situatie si mai dramatica : acum trebuie sa stepte 2 ani, pana sa isi primeasca pensia !


Tinerii se plang la ziare ca nimeni nu-i angajeaza : poate-poate, atrag atentia vreunui angajator, caruia i se face mila de ei.


Autoritatile, prin vocea Statistics Canada, ne spun ca sunt joburi in Canada : 243.000 de joburi vacante in noiembrie 2012. Adica 5,2 angajati pentru fiecare job vacant.
Pe alta parte, canadienii de rand nu gasesc joburi, nimeni nu-i angajeaza. O tanti, spune ca traieste in Toronto si din octombrie 2012 de cand i-a expirat contractul, cauta job. Pentru 2 ani a fost angajata ca Online Comunity Manager pentru o companie de mancare naturala.


De atunci, a aplicat la peste 100 joburi si aprimit in schimb 15 invitatii la interviuri si cateva telefoane. Din nefereicire, si ceilalti tineri care isi cauta job, sunt in aceeasi situatie : este ceva normal in Canada.
Femeia spune ca are mai mult de 5 ani experienta in munca, un certificat in Media Foundation, o diploma in relatii publice de la Humber College si un certificat in web design de la Seneca College.
      Va imaginati ca e usor, cu atatea diplome, sa-si gaseasca un job ? Va inselati.


La unul din interviurile la care a fost chemata, managerul responsabil cu angajarile, i-a spus ca a primit mai mult de 80 CV-uri pentru jobul vacant. Pe LinkedIN a primit peste 150 CV-uri  pentru un job, in doar 5 zile. Disperarea e mare .


Datorita cifrelor mari de statistica in somaj, cineva care isi cauta job, trebuie sa apeleze la alte metode decatcele clasice ( trimit CV - ma duc la interviu ). O solutie este voluntariatul la evenimentele locale, cu scopul de a-ti face relatii. Mai exact, pile, care sa te ajute sa-ti gasesti un job.
    Pentru cei care nu stiti, in Canada, 80 % din joburile vacante, nu sunt publicate nicaieri, ci se dau prin pile ( networking, in limbajul de lemn canadez ) : se numeste " hidden jobs" , scrie si pe saiturile guvernamentale ( am pus mai demult print screen pe blog ). Deci, daca vrei job, ai nevoie de pile.


Ce faci daca ai 3 diplome si nu-ti gasesti job ? Te duci la scoala, sa-ti mai iei o diploma ! Exact ca in definitia nebuniei : sa continui  sa faci acelasi lucru, dar sa astepti rezultate diferite ...
Femeia s-a dus la scoala si s-a inscris pentru un certificat, intr-un program de colegiu pentru septembrie 2013. La sfarsitul programului, scoala iti face rost de un co-op ( practica la firme ) , iar femeia spera ca firma respectiva o sa fie impresionata pana la lacrimi, de ceea ce stie ea sa faca, si o sa-i ofere un job.


Canadienii care comenteaza pe pagina ziarului, sunt mult mai cu picioarele pe pamant : sa-ti iei o alta diploma, este putin probabil ca va fi de ajutor. Canada are cea mai mare concentratie de absolventi de universitati si colegii din intreaga lume.


Consecinta fireasca, a faptului ca tinerii absolventi n-au sanse sa isi gaseasca joburi, este ca se reintorc in casele parintesti. exact ca in Romania, unde stau cate 3 generatii claie-gramada, intr-un apartament. Acum, se intampla si in Canada. Este deja un fenomen, si a fost botezat " generatia sanwich ".


Problema este ca adultii canadieni care mai au joburi, trebuie sa aiba grija de paritntii batrani si de copii lor. Asta duce la absenteism de la job, nu mai sunt atat de productivi si sunt mereu distrasi in ceea ce fac.


La concluzia asta a ajuns tanti Linda Duxbury, profesor la Carleton University si la University of Western Ontario's Christopher Higgins.
Recesiunea si schimbarile pe piata muncii si alt motive de presiune asupra oamenilor. Multe din micile privilegii oferite de angajatori inainte de recesiune, au disparut : curatarea hainelor uscata gratis sau subventii pentru cresa boracilor.


Studiul facut de tanti de mai sus, se numeste " Balansarea muncii, a cresterii boracilor si a batranilor " si e bazat pe un survey national despre munca-viata, facut in 2011 - 2012 pe 25.000 angajati.


Atat femeile cat si barbatii din generatia sanwich, pierd mai multe zile de munca pe an, decat colegii lor. Barbatii care au in grija batrani, pierd 13,4 zile / an, iar femeile 19,4 zile / an, comparativ cu 7 zile pentru barbatii care nu au in ingrijire batrani si 10,6 zile pentru femeile care n-au batrani in ingrijire.


Generatia sandwich e mult mai predispusa sa absenteze de la munca, sa foloseasca beneficiile date de companie si sa piarda promovarile. 50 % din femeile si barbatii care au in grija batrani, spun ca au refuzat promovarile, pentru ca era prea mult pentru ei.
     Nivelul de stres este mare, in aceste grupuri. 6 din 10 raporteaza consecinte emotionale in a merge la munca si a avea grija apoi de familie : stres, anxietate si frustrare.


Raportul recomanda companiilor sa introduca orar flexibil de munca, sau sa introduca saptamani de munca comprimata, in care angajatii sa munceasca 4 zile in loc de 5, ca sa le ramana o zi din weekend pentru indatoririle de familie.

Companiile ar trebui sa faca la locul de munca, seminarii in care sa ofere angajatilor, programe de asistenta. Angajatorii care ofera subventii pentru cresa boracilor, ar trebui sa le dea subventii si pentru ingrijirea batranilor.

Eu cred ca astia abereaza. E mai simplu de atat : nu te poti prezenta la munca, iti dai demisia si iti cauti in alta parte. Nu esti in stare sa platesti cresa si bona boracilor, nu ii faci. Ca puitul nu-i obligatoriu. Iar pe batranii tai, nu firma la care muncesti trebuie sa-i intretina. Pai sa ceara bani statului, ca lui i-au platit o viata intreaga taxe din venituri.


Mai adaugam la asta, stresul cu ratele la casa. Ca aici , canadienii ies la pensie si n-au terminat de platit ratele la baraca de carton pe care au cumparat-o cu cel putin o jumatate de milion de dolari. Canadienii nu se asteapta sa termine de platit ipoteca, inainte de 57 de ani , a aflat un survey.
    De imigranti, nici nu mai incape vorba ! Astia vin aici la 25-35 de ani, si peste cativa ani se baga sclavi la banca, pentru baraca de carton. Astia nu traiesc cat ar avea nevoie sa-si termine de platit rata la casa !  O sa continue sa plateasca ratele la casa, plozii lor, cand vor creste mari !  Da' ce mandri  raporteaza toti, celor ramasi in Romania, cum sunt ei " proprietari" ( chiriasi la banca ) in Canada ! Intr-o baraca de carton, cum in Romania intalnesti doar pe santierele de constructii, alea in care dorm muncitorii si isi pastreaza uneltele ....


In medie, un canadian " proprietar" de casa, se asteapta ca nu isi va termina de platit rata la banca inainte de 57 de ani : cu 2 ani mai mult decatse asteptau anul trecut. Asa zice un survey al bancii CIBC. Eu cred ca in realitate, e mult mai mult de atat : se stie doar, ca prostimea nu intelege realitatea in care traieste si nu poate face estimari pe termen lung.

Surveyul a gasit ca jumatate din canadienii  cu ipoteca imobiliara, intervievati , mai au si alte credite : credite de pe carte ade credit, linii de credit, etc.


   Cu atatea probleme pe cap, ai inveput sa auzi voci ? Nu te ingrijora : asta nu inseamna ca esti nebun !


Nenea Kevin Healet aude voci in cap, vorbeste cu ele, insa considera ca nu are nevoie de medicatie. Considera ca e bine, si ca fiecare voce pe care o aude, are o presonalitate distincta : e ok cu ele.


A scris si o carte prin care incearca sa ajute populatia sa inteleaga vocile pe care le aude. Prezentare acartii sale, anul trecut, la North York - Toronto Public Library, a fost cel mai aglomerat eveniment.


Nu e singurul care incearca sa ne convinga ca nebunia e o forma de normalitate : la cati oameni vorbesc singuri pe strada prin Toronto ... Ma uit la ei si par foarte ok, ingrijit imbracati, fete inteligente, insa vorbesc singuri, canta, sunt in lumea lor. Numarul lor creste : in curand, vor deveni o buna parte din populatie, deci va fi noua normalitate. Asta despre care se vorbeste acum .

Romme and Escher au creat o organizatie internationala non-profit, numita Intervoice, care promoveaza ideea ca a auzi voci este ceva normal in comportamentul uman si spune ca 2 - 4 % din populatie, aude voci la un moment dat, uneori in mod regulat.
   

Chiar si atunci cand vocile te coplesec si devin destructive, cel care aude voci nu trebuie sa aiba  nici o boala mentala si nu cauta ajutor.


No comments:

Post a Comment

Pentru ca au fost crestinopati ramasi fara argumente in ceea ce sustineau si care au scris pe blog datele mele personale drept razbunare, comentariile vor fi moderate, ca sa prevenim si alte marlanii dinpartea " prietenilor" . Comentariile vor fi moderate. Forever.